Hotnews
Procurorul Doru Stoica, care a clasat parțial dosarul 10 august, cere din nou să se pensioneze
Actualitate EsențIal
Procurorul DIICOT Doru Stoica, cel care a clasat parțial dosarul 10 august, înainte ca soluția sa să fie infirmată de conducerea parchetului, cere din nou să se pensioneze. Acesta mai făcuse o cerere de pensionare, la începutul anului 2020, înainte să renunțe la ea. Între timp, a clasat parțial dosarul 10 august, într-o soluție care a stârnit ample polemici și în cuprinsul căreia protestatarii din Piața Victoriei au fost comparați cu o ”cultură iremediabil compromisă”, care trebuie ”întoarsă la stadiul de brazdă”.
Hotnews
Experiențe personale: 5 tineri din România povestesc cum au folosit pandemia pentru a se reinventa
Actualitate EsențIal
Pentru unii dintre noi, pandemia a creat un prilej de adaptare la vremurile curente. Mulți sunt cei care au avut curaj să-și îndeplinească visele, să înceapă un business sau un proiect nou sau chiar să o ia de la capăt. Am adunat cinci povești ale unor români care au reușit să se salveze în contextul pandemic, deși lucrurile păreau la început fără speranță.
Hotnews
Tiger, HBO Go: Un documentar despre mărirea și decăderea celui mai bun jucător de golf din toate timpurile. Dar nu numai
Românul, în general, nu e pasionat de golf, un sport care oricum nu trezește interesul unui număr mare de oameni. Dar majoritatea compatrioților au auzit de Tiger Woods. Americanul e considerat cel mai mare și cel mai cunoscut jucător de golf din toate timpurile. E subiectul principal al documentarului „Tiger”, realizat de HBO Go, care prezintă ascensiunea și căderea lui spectaculoasă. O poveste care ne reamintește cât de umani sunt sportivii pe care-i considerăm, de prea multe ori, niște zei.
Hotnews
România și trenurile internaționale - O istorie de 130 de ani, de la trenurile ce parcurgeau peste 3.000 de km până la rutele mult mai scurte din prezent
Economie Industrie Feroviara
La 1890 călătoria cu trenul dura o zi între București și Viena, iar 130 de ani mai târziu nu am avansat foarte mult, drumul fiind de peste 19 ore. În anii '30 erau vagoane directe pe cei 2.500 de km până la Ostende, la Marea Nordului, iar până în 1989 existau și vagoane directe București - Paris. În anii '90 puteai merge cu trenul direct la St Petersburg sau Vilnius, iar pentru scurt timp a existat și vagon direct din Omsk (Siberia), până la Sofia. Trenurile internaționale care trec prin România s-au împuținat în ultimii 10 ani fiindcă avionul este mai rapid și infrastructura noastră nu este modernizată. În articol puteți citi pe larg despre trenurile internaționale din ultimul secol, despre perioada de aur din anii '30 și ce s-a întâmplat în comunism, dar și despre legăturile firave din prezent.
Hotnews
​VIDEO „Stresul nostru este că banii sunt ceruți și pentru alte urgențe”. Ajutoarele de stat COVID- interviu cu ministrul fondurilor europene, Cristian Ghinea
Economie Eu R Ofonduri
Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, spune, într-un interviu video acordat StartupCafe.ro, că în acest moment există bani europeni disponibili pentru finanțarea schemei de ajutoare COVID-19 pentru firme, dar „stresul” este că „banii sunt ceruți și pentru alte urgențe”.
Hotnews
Vânătoare la Cârlogani. Episodul unu din zece: “O fi vânătoarea pasiune, dar ce facem aici e dambla” VIDEO
Actualitate Perspektiva
“O fi vânătoarea pasiune, dar ce facem aici e dambla”, uite așa a spus într-o dimineață ploioasă și neagră nea Nelu a lui Sterie. Despre această dambla a vânătorii vom povesti împreună cu Viorel Păcală, Liviu Dinu și prietenii lor din Cârlogani, în acest serial VIDEO Perspektiva.
Hotnews
Walker, Texas Ranger, se întoarce! / Vești bune pentru fanii Indiana Jones / Noi dovezi despre formarea găurilor negre supermasive
Actualitate EsențIal
Walker, Texas Ranger, se întoarce! ​● Christian Bale, Robert De Niro și Chris Rock vor juca împreună într-un nou film ● Un joc open world inspirat din universul Star Wars este în curs de dezvoltare ● Indiana Jones se întoarce pentru o nouă aventură în lumea gaming-ului ● Ce s-ar fi întâmplat dacă virusul Y2K ar fi distrus civilizația așa cum o știm? ● A apărut trailerul pentru „Bliss”, filmul sci-fi cu vibe-uri de Matrix ● Noi informații despre formarea găurilor negre supermasive
Hotnews
Ce efecte persistente are COVID-19 asupra inimii și cum pot fi detectate
Facem Romania Bine
Virusul SARS-COV2, prin modificările inflamatorii pe care le induce, poate afecta atât mușchiul cardiac, cât și endoteliul vascular (peretele intern al vasului). Și cum vasele sunt prezente în toate organele, afectarea acestora poate avea multiple localizări: inimă, plămâni, rinichi, creier, spune dr. Lăcrămioara Petrescu, medic primar cardiolog, MedLife Grivița.
Hotnews
Coronavirus în România: 2.156 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, în urma a aproape 15.000 de teste. Bilanțul a ajuns la 693.644 / Topul județelor cu cele mai multe îmbolnăviri noi
Actualitate Coronavirus
Alte 2.156 de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost raportate în România în ultimele 24 de ore, în urma a 14.916 de teste - 11.524 de teste RT-PCR și 3.392 de teste rapide antigenice. Bilanțul a ajuns la 693.644, potrivit datelor furnizate duminică de Grupul de Comununicare Strategică. În ultima zi au decedat alte 57 de decese, iar la terapie intensivă sunt internați în continuare peste 1.000 de oameni.
Hotnews
Încep lucrările la stația de metrou de pe Șoseaua Berceni. Trafic restricționat mai bine de o lună VIDEO
Actualitate EsențIal
Începând de luni, ora 10,00, vor fi demarate lucrările la noua stație de metrou care va fi construită pe Șoseaua Berceni. Acțiunea va debuta cu devierea rețelelor de utilități aflate în zonă, astfel că traficul pe această arteră cu patru benzi va fi restricționat pentru 45 de zile, a anunțat duminică Primăria Sectorului 4. Proiectul costă în jur de 44 de milioane de euro, conform contractului de finanțare semnat în decembrie de către Ministerul Transporturilor și Metrorex.
Hotnews
Pieces of a woman Netflix: Nașterea acasă are riscurile ei. Iar răzbunarea-i arma prostului Cronică film
Actualitate Perspektiva
Nașterea acasă și ieșirea din trauma unui act ratat. Există un trend social și iată replica lui artistică, “Pieces of a woman”. Există un trend social și are consecințele lui invizibile: “nasc acasă”, “fac totul natural”, “las bebelușul să-și aleagă ziua-ora, clipa”, “las bebelușul să intre direct în mediul microbian din casa în care va crește”. Consecințe pe care filmul le pune-n discuție. Cam ăsta e cercul de idei care definesc filmul Netflix, aflat pe primele locuri în popularitate. Filmul începe groaznic.
Hotnews
Ambasada Suediei publică imaginea Regelui Carl Gustaf, cu mâneca suflecată, în timp ce se vaccinează. Ce glume au făcut internauții români
Actualitate EsențIal
Ambasada Suediei la București a publicat pe pagina sa de Facebook o poză cu regele Carl XVI Gustaf în timp ce i se administrează vaccinul împotriva noului coronavirus. Regele apare schițând un zâmbet vag, îmbrăcat în cămașă și cravată, cu mâneca suflecată, în timp ce un cadru medical îl vaccinează. Vineri, ambasada a ținut să facă glume pe seama comentariilor din spațiul online legate de mușchii președintelui Klaus Iohannis care s-a vaccinat chiar la debutul celei de-a doua etape a campaniei de vaccinare.Provocarea Ambasadei Suediei după episodul vaccinării lui Iohannis: Cine are mușchii mai puternici
Hotnews
Ministrul de externe german: Cei care s-au vaccinat antiCovid ar trebui să aibă mai multe libertăți
Actualitate Coronavirus
Oamenii care au fost vaccinați împotriva COVID-19 ar trebui să poată merge la restaurante și cinematografe mai devreme decât alții, a spus ministrul afacerilor externe al Germaniei, Heiko Maas. Opinia ministrului contrazice alți membri ai cabinetului care până acum s-au opus libertăților speciale pentru cei vaccinați, scrie Reuters.
Hotnews
Numărul de pisici abandonate a crescut în pandemie cu 30% în Cipru
Actualitate InternațIonal
Într-un adăpost pentru pisici instalat pe colinele din jurul orașului Paphos, în Cipru, voluntarii se confruntă cu o creștere a abandonului de feline pe care îl atribuie pandemiei de Covid-19, potrivit AFP. Ciprul și pisicile au o istorie veche. Urmele care atestă domesticirea lor în insulă sunt cele mai vechi găsite vreodată. În 2004, arheologii au descoperit resturile unei pisici și ale unui bărbat îngropate împreună acum 9.500 de ani într-un sat neolitic din Shillourokambos (sud), adică cu 1.500 de ani înainte de descoperirea precedentă, a maxilarului unei pisici.
Hotnews
Un hoț din Teleorman, dat în urmărire națională, a fost prins la o petrecere
Actualitate EsențIal
Un bărbat din județul Teleorman, care era dat în urmărire națională, a fost prins de polițiștii argeșeni în timp ce participa la o petrecere, într-o comună argeșeană, relatează Agerpres.
Hotnews
Magia ordinii la locul de munca. Cum sa iti organizezi viata profesionala
Actualitate Recomandare De Lectura
Cine nu s-a simtit extenuat de sedinte interminabile, documente dezorganizate, e-mailuri nesfarsite si sarcini inutile? Acestea sunt riscurile la serviciu in zilele noastre si ne pot consuma treptat toata bucuria muncii, ne pot limita sansele de a avansa in cariera si ne pot submina bunastarea.Comanda cartea la GiftBooks.ro! Poti obtine transport GRATUIT!Nu ratati alte carti interesante pentru toate varstele!
Hotnews
Mediastandard.ro: Tendințele din mass-media pe anul 2021, conform Institutului Reuters
Actualitate EsențIal
Anul acesta, instituțiile de presă se vor remodela economic și vor căuta surse diverse de venituri. Jurnaliștii vor începe să iasă mai mult pe teren, dar lucrul de acasă nu va dispărea nici în presă. Dintre tehnologiile inovatoare, inteligența artificială (AI) va avea cel mai mare impact asupra organizațiilor mass-media. Unele companii mass-media precum BBC își dublează eforturile în ceea ce privește imparțialitatea, reeditând linii directoare care să țină cont de circumstanțele schimbate. Noul director general al BBC, Tim Davie, a plasat imparțialitatea în centrul viziunii sale despre BBC. El intenționează, de exemplu, să împiedice personalul să-și exprimă opiniile pe social media.
Hotnews
VIDEO Test crucial pentru megaracheta NASA. Un pas mai aproape de lună UPDATE
Actualitate EsențIal
Cele patru motoare principale ale noii megarachete NASA au fost pornite simultan pentru prima oară, pentru a proba puterea de lansare extraordinară a acesteia. Un astfel de test a mai avut loc doar înainte de misiunile Apollo din anii 60-70. Racheta Space Launch System (SLS- Sistemul de Lansare în Spațiu) este parte a programului Artemis ce are ca scop retrimiterea americanilor pe lună în următorii câțiva ani, respectiv până în 2024. La viitoarea misiune pe lună va participa și o femeie.
Hotnews
Transparență la Casa Albă: Administrația Biden va publica registrele de vizitatori
Actualitate EsențIal
Registrele de vizitatori din birourile-cheie de la Casa Albă vor fi din nouă făcute publice începând de miercuri, imediat ce președintele-ales Joe Biden își va prelua mandatul, a anunțat pe Twitter viitoarea secretară de presă, Jen Psaki, potrivit DPA.