Marea electrificare fotovoltaică a ţării: 25.000 de lei pentru fiecare casă. Cine beneficiază de program şi în ce constă
Adevarul
Marea electrificare fotovoltaică a ţării: 25.000 de lei pentru fiecare casă. Cine beneficiază de program şi în ce constă

Ministerul Mediului se pregăteşte să lanseze programul de electrificare a locuinţelor din România care nu dispun de curent electric, acestea urmând să primească „energie verde”. Concret, instituţia a pus în dezbatere publică „Ghidul de finanţare a Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice”.

Hotnews
Grecia: Puternica Biserică ortodoxă refuză acordul cu premierul ateu Alexis Tsipras privind plata clerului și cere continuarea negocierilor
Actualitate International
Episcopii puternicei Biserici grecești au refuzat vineri să susțină un plan inițiat de guvern și care vizează reformarea finanțării clericilor și afirmarea în constituție a neutralității statului față de religie, scrie AFP.
Hotnews
Cum explică Biserica Catolică modificarea rugăciunii Tatăl Nostru: Vaticanul nu face nimic, este la latitudinea fiecărei țări dacă aduce sau nu un update rugăciunii
Actualitate Cultura
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Francis Doboș, a explicat pentru HotNews ce înseamnă "modificarea" textului rugăciunii "Tatăl Nostru", el spunând că este vorba, de fapt, despre adaptarea unui verset. Este un "update" adus acum textului de către Italia, iar anul trecut de Franța, mai explică Doboș, care afirmă că este la latitudinea episcopilor catolici din fiecare țară dacă fac această reinterpretare, pentru România nefiind acum o grabă.
Hotnews
INTERVIU Două subiecte sensibile pe care România nu le-a rezolvat încă. Dunja Mijatović, despre „atitudinea absolut ruşinoasă” față de persoanele cu dizabilități și prejudecata că violența domestică ține de tradiție
Actualitate Educatie
Drepturile persoanelor cu dizabilităţi nu sunt respectate, iar violenţa asupra femeilor este încă un subiect tabu pentru societatea românească. Acestea sunt câteva dintre concluziile comisarului pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Dunja Mijatović , care a vizitat România în această săptămână. Anul viitor, comisarul de la Consiliul Europei va publica un raport cu măsuri pe care ar trebui să le ia autorităţile din România pentru îmbunătăţirea vieţii persoanelor cu dizabilităţi. Într-un interviu acordat Hotnews.ro, comisarul Dunja Mijatović arată că a observat că multe dintre competenţele instituţiilor care se ocupă de persoanele defavorizate se suprapun, iar acest lucru afectează modul în care sunt puse în practică drepturile acestor persoane.