Hotnews
Andronescu anunţă scurtarea vacanţelor şi examenele de evaluare naţională şi BAC mai devreme. Modificările puse în dezbatere pentru anul şcolar 2019-2020
Actualitate Educatie
Începând cu anul şcolar 2019-2020 elevii ar putea avea ore mai puţine, vacanţe mai scurte, iar examenele de evaluare naţională şi bacalaureat mai devreme. Anunţul a fost făcut de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, care a precizat, într-un interviu, că vrea să pună în dezbatere publică proiectul privind regândirea structurii anului şcolar.
Cioloş: Nu am ştiut cine sunt cei care înregistrează noul partid. Nu facem dosare de cadre. Regret declaraţia că toţi avem legături cu Securitatea
Adevarul
Cioloş: Nu am ştiut cine sunt cei care înregistrează noul partid. Nu facem dosare de cadre. Regret declaraţia că toţi avem legături cu Securitatea

Liderul PLUS Dacian Cioloş susţine că nu a ştiut cine a înregistrat partidul la tribunal. „Nu am făcut o analiză a familiei dânsului. Nu ştiam cine este tatăl dânsului şi nici nu m-a interesat. Nu facem dosare de cadre pentru colaboratorii noştri. Nu ne interesează rudeniile, familia“, a spus fostul premier.

Halep, finalul unei perioade de vis: Simona a fost detronată de Kvitova de pe primul loc mondial. Ce ne spun cifrele
Adevarul
Halep, finalul unei perioade de vis: Simona a fost detronată de Kvitova de pe primul loc mondial. Ce ne spun cifrele

Simona Halep va pierde, în mod oficial, locul 1 WTA în următorul clasament care va fi publicat la data de 28 ianuarie.

Hotnews
Euro trece de pragul de 4.71 lei. Vezi şi care sunt aşteptările analiştilor financiari
Economie Finante & BăNci
Deprecierea leului a dus cursul dincolo de 4.71 de lei, confirmând faptul că tranzacţiile de luni după-amiază, făcute la 4.715 nu au fost întâmplătoare. Leul a pierdut marţi câte un ban şi în faţa francului elveţian şi în faţa dolarului american.
Hotnews
Cristiano Ronaldo, condamnat la 23 de luni de închisoare cu suspendare şi amendat cu 18,8 milioane euro pentru fraudă fiscală
Sport Fotbal
Fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo a acceptat, marţi, o amendă de 18,8 milioane euro, în procesul de fraudă fiscală judecat de un tribunal din Madrid şi o sentinţă de închisoare cu suspendare de 23 luni dictată împotriva sa, relatează Reuters.
Hotnews
Ce afecţiuni se pot diagnostica şi trata cu ajutorul artroscopiei? Dr. Constantin Jemna discută online cu cititorii despre artroscopie şi proteza de umăr, miercuri, de la ora 12:30
Doctor H Intreaba Un Medic
Ce este artroscopia? Când ai nevoie de o artroscopie şi cum se realizează procedura? Constantin Jemna, medic specialist ortopedie şi traumatologie, Spitalul de Ortopedie si Chirurgie Plastică MedLife, răspunde cititorilor miercuri, de la ora 12:30.
Hotnews
Un banc sinistru
Actualitate Opinii
Mita electorală funcţionează ca unsă. Oamenii văd că se poate câştiga bine fără prea mari eforturi de instruire şi educaţie civică. Astă-toamnă târziu, în parcarea unui hipermarket, din cele patru locuri pentru persoane cu dizabilităţi, trei erau ocupate: unul de un taxi şi două de un Qashqai pus de-a latul. Probabil chiar de un şofer cu probleme, mi-am spus. Pe locul liber trage o mare Toyota Land Cruiser. Din ea coboară un tânăr înalt şi zvelt, cu pas sportiv şi îmbrăcat adecvat cu trening şi fes. “Frumos, maşini bune dă Olguţa pentru handicapaţi!” îi zic...
Iohannis, atac la Dragnea, după ordonanţa anunţată de Toader: PSD caută soluţii pentru politicienii cu probleme penale, în frunte cu Dragnea
Adevarul
Iohannis, atac la Dragnea, după ordonanţa anunţată de Toader: PSD caută soluţii pentru politicienii cu probleme penale, în frunte cu Dragnea

Preşedintele Klaus Iohannis a lansat un atac la adresa PSD pe tema ordonanţei de urgenţă anunţată de ministrul Tudore Toader, act legislativ prin care se deschide poarta anulării tuturor sentinţelor date de Completurile de 5 de la Curtea Supremă, din 2014 încoace.

Mafia politică, devoalată din interior: cum funcţionează sistemul de pile şi relaţii care a instalat impostura „de la director la femeia de serviciu“
Adevarul
Mafia politică, devoalată din interior: cum funcţionează sistemul de pile şi relaţii care a instalat impostura „de la director la femeia de serviciu“

Fost preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj judecat pentru uz de fals, Mihai Seplecan a explicat în faţa instanţei cum se implică partidele în numirea pe funcţii la instituţiile publice, fie că vorbim despre directori sau femei de serviciu. Judecătorul i-a permis să vorbească două ore la cuvântul de încheiere şi apoi a decis repunerea pe rol a dosarului.

Hotnews
Asociaţia procurorilor solicită evaluarea Adinei Florea, acuzând-o de ”prioritizarea soluţionării unui dosar cu impact mediatic în detrimentul altora”
Actualitate Esential
Asociaţia ”Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” cere ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să solicite evaluarea activităţii de management a procurorului şef adjunct al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, Adina Florea, şi să sesizeze Inspecţia Judiciară în vederea efectuării cercetării prealabile în materie disciplinară şi a demarării unui control, acuzând ”prioritizarea soluţionării unui dosar cu impact mediatic în detrimentul altora”. De asemenea, asociaţia îi cere ministrului Justiţiei o atitudine consecventă faţă de ”telejustiţie”.
Hotnews
DigiSport: Petra Kvitova a început să plângă şi 15.000 de oameni au aplaudat-o, chiar dacă eliminase o australiancă
Sport Tenis
După doi ani, o lună şi două zile, Petra Kvitova s-a calificat azi în prima semifinală de Grand Slam după atacul şi rănile pe care le-a suferit în propria casă, acolo unde a surprins un hoţ în decembrie 2016. O jucătoare foarte sigură pe sine, cehoaica de 28 de ani nu şi-a putut stăpâni lacrimile la interviul de la finalul meciului cu Ashleigh Barty, favorita publicului.
Hotnews
Previziunile Fondului Proprietatea: Taxa pe activele bancare poate avea efecte adverse, de domino, pentru întreaga economie/ Plafonarea preturilor şi noul regim de taxare pot periclita grav independenţa energetică
Economie Companii
Fondul Proprietatea consideră că după un avans record şi o accelerare semnificativă în ultimii ani, economia României se îndreaptă acum spre un viitor incert. Schimbările fiscale neaşteptate din sectoare esenţiale ale economiei, adoptate în decembrie 2018, riscă sa afecteze serios potenţialul de creştere al ţării, se arată într-o analiză a perspectivelor economice ale României în 2019, prezentată de Johan Meyer, CEO Franklin Templeton Investments Sucursala Bucureşti şi Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea.
Hotnews
Cum interpretăm şi aplicăm regulile de TVA? Cum rezolvăm dificultăţile apărute în practică?
Dosare Juridice Opinia Specialistilor Deloitte Si Reff&Asociatii
Complexitatea legislaţiei şi cerinţele de raportare tot mai sofisticate impun noi sarcini administrative şi implică o bună cunoaştere a regulilor de TVA. Departamentul de Taxe Indirecte din cadrul Deloitte a structurat seminarul Totul despre TVA în două module - de bază şi avansat - pentru a le da practicienilor în fiscalitate posibilitatea să aleagă varianta care răspunde problemelor pe care le întâmpină în practică.
Hotnews
Business report: Cum va arăta cel mai scump pod din istoria României; România importă masiv energie din Ucraina. Cine o aduce?; DW scrie că est-europenii se duc pe baricade pentru salarii mai mari
Revista Presei Business
România importă masiv energie din Ucraina. Economica.net explică cine o aduce şi de ce are atât de mult loc să o vândă. Primul motiv îl reprezintă preţul mai mic al energiei. Unii producători români spun că ar putea să producă mai mult, dar atât le cere Dispeceratul Energetic Naţional. ”Arestaţi-o pe Euphemia! Ea este responsabilă pentru importurile masive de electricitate din ultima lună”, titrează Profit.ro....
Cioloş: Tatăl meu a fost funcţionar în Miliţie. Sora mea lucrează în MAI, nu e agent secret
Adevarul
Cioloş: Tatăl meu a fost funcţionar în Miliţie. Sora mea lucrează în MAI, nu e agent secret

Fostul premier Dacian Cioloş a dat explicaţii despre locurile de muncă ale persoanelor din familia sa, după ce s-a sugerat în spaţiul public faptul că ar avea o legătură indirectă cu Securitatea.

Hotnews
Digi 24 În apropierea întâlnirii Trump-Kim Jong-un, un detaliu bine ascuns iese la lumină
Actualitate Esential
Preşedintele american Donald Trump şi dictatorul nord-coreean Kim Jong-un se vor întâlni la sfârşitul lunii februarie. În apropierea evenimentului, un detaliu legat de intenţiile Phenianului în relaţia cu SUA a fost scos la iveală de o echipă de experţi din cadrul Centrului de Studii Internaţionale şi Strategice (CSIS) din Washington.
Hotnews
Ştirile ProTV: A muncit un an ca să îşi ia calculator, dar s-a stricat după o lună. Chinul care a urmat
Revista Presei Subiectele Zilei
Cumpărăm în neştire, dar chiar şi aşa, doi clienţi din 10 sunt nemulţumiţi de serviciile pe care le oferă magazinele online. Supărarea oamenilor este cu atât mai mare cu cât există încă firme care nu acordă garanţia ce presupune, de la caz la caz, returnarea banilor, repararea produsului sau înlocuirea lui.